Site icon

Primăria Brașov pregătește trei milioane de lei pentru finanțarea evenimentelor culturale. Anul acesta, un solicitant poate primi bani și pentru cinci proiecte

Primăria Municipiului Brașov a lansat astăzi în dezbatere publică proiectul Ghidului de finanțare a proiectelor culturale. Până în 11 aprilie reprezentanții organizațiilor culturale, dar și brașovenii vor putea transmite propuneri pentru completarea sau modificarea acestui ghid, astfel încât proiectul prezentat consiliului local să fie cea mai bună variantă pentru a avea evenimente culturale, pentru a da viață și mai mult orașului nostru.

“Față de anul trecut și de anii anteriori, am propus mai multe modificări: s-au diversificat ariile tematice în care operatorii culturali pot depune proiecte; a crescut plafonul maxim al sumei acordate pentru fiecare proiect; față de anul trecut, când se puteau acorda bani pentru maxim trei proiecte pentru un operator cultural, de anul acesta se pot acorda bani pentru cinci proiecte ale unui operator, dar din arii tematice diferite. În plus, pentru că este un an în care cultura se va consuma adaptat la condițiile pandemice, operatorii culturali care vor aplica pentru finanțare vor trebui să adapteze activitățile lor astfel încât acestea să se desfășoare în raport cu restricțiile care se impun la acel moment”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Suma totală propusă a fi alocată pentru Ghidul de finanțare a proiectelor culturale este mai mare decât în anii anteriori cu 50%, ajungând la 3 milioane de lei.

Cele 10 categorii tematice au ca model programul de finanțare derulat de Administrația Fondului Cultural Național. Acestea sunt:

O altă propunere este cea legată de valoarea maximă acordată unui proiect. Pentru anumite categorii de proiecte finanțarea maximă va fi de 250.000 de lei, în timp ce pentru altele finanțarea este de 50.000 de lei. Și contribuția solicitanților a fost modificată, propunerea fiind de 25% din valoarea totală a proiectului.

 

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:

Exit mobile version