Site icon

VIDEO. Protestul anti-mască de la Braşov s-a “răcit”/ La rampă a ieșit și fostul activist Ion Mânzală dar… degeaba

Aproximativ 200 de persoane au ieșit și aseară, pentru a treia zi consecutiv, să protesteze împotriva purtării măștii și împotriva măsurilor restrictive impuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru limitarea pandemiei.  De această dată a ieșit la rampă fostul activist comunist și fost jurnalist, Ion Mânzală, care în Piața Sfatului a venit pregătit cu microfon și sistem de sunet pentru a le vorbi protestatatilor.

Și de această dată, protestul a fost anunțat pe rețelele de socializare și a pornit de la Prefectură, unde după ora 18.00 s-a strigat  „Libertate”, „Arafat, nu uita, asta nu e țara ta” sau „Jos Arafat”. Nici premierul Cîțu nu a scăpat, participanții scandând „Jos Guvernul Cîțu”. Tot în fața Prefecturii, unul dintre protestatari a vorbit la portavoce despre „virusul altoit în laborator”, care „a fost răspândit și lăsat să facă victime și statistic, dar și la modul real”.

Ulterior,  protestatarii s-au mutat în Piața Sfatului, unde au apărut fețe cunoscute publicului brașovean, care s-au erijat în lideri de protest. Este vorba despre fostul activitst comunist și fost jurnalist Ion Mânzală, alături de care a putut fi văzut și fostul senator Sebastian Grapă și soția fostului deputat PSD, Dorin Lazăr Maior, Florina. 

„Este a doua zi de proteste la Brasov, o serie de proteste împotriva unui regim criminal, aș putea spune că este un regim aproape mondial, dar noi ne referim la regimul nostru național. Dintre toate guvernele pe care le-a avut România, acesta este cel mai slab și cel mai odios guvern [..] Ce vreau să transmit, mesaj, pentru toți care ni se vor alătura, că sunt convins că vor veni oameni din Brașov să ne susțină și să fim cât mai mulți, să dăm dovadă că suntem protestatari pașnici. Nu vreau incidente cu jandarmeria, nu vreau incidente cu poliția pentru că ieri, trebuie să recunosc că s-au purtat ca domnii, s-au purtat exact ca spiritul protestatarilor care au protestat azi”, a Ion Mânzală pe pagina lui de Facebook, într-un live de încurajare a protestatarilor.

Mânzală a ținut un discurs și la fața locului, despre protestele anterioare (pe care, de altfel, și le-a însușit – îndeosebi pe cel „de la minus 20 de grade”), despre protestul de acum și despre restricțiile anti-covid, iar protestatarii au scandat împotriva acestora, strigând că își vor libertatea înapoi.

 

 

Chiar și cu aceste încurajări, protestul nu a mai luat amploarea din ziua anterioară. Protestatarii au plecat, ca și în zilele anterioare, pe străzile orașului pe traseul Centru – Onix – Griviței – Centru – Patria, însă grupul nu a depășit 300 de persoane în momentul de vârf. 

 

 

 

Exit mobile version