Derby-ul Brașovului, SR Brașov – Corona Brașov, s-a încheiat nedecis, scorul fiind 1-1. Cele două echipe au avut și susținători din conducerea Primăriei.
Astfel, primarul Brașovului și-a confirmat atașamentul pentru SR Brașov, atât la nivel declarativ, cât și la meci, când a fost în tribune cu un fular al SR Brașov.
Corona (care beneficiază de finanțare de la bugetul local) a fost reprezentată la întâlnirea conducerii celor cluburi de dinainte de meci și de viceprimarul Sebastian Rusu (care a fost fotografiat cu un fular pe care eram ambele echipe).
Cei doi edili sunt într-o dispută „la distanță” în ceea ce privește proiectul FC Brașov, echipă ce ar urma să revină pe scena fotbalistică în noul sezon fotbalistic.
Primarul Allen Coliban a fost, încă din campania electorală, un fan declarat al SR Brașov și un adversar înfocat al Coronei. Aceeași poziționare a avut-o și după ce a devenit primar și, deși a încercat să spună că este imparțial, în luna martie a încercat să desființeze secția fotbal seniori a Coronei, însă planul i-a fost “dejucat” de viceprimarul Sebastian Rusu și de consilierii locali ai PNL.
În proiectul FC Brașov, primarul este adeptul atribuirii brandului.
De cealaltă parte, viceprimarul Sebastian Rusu, cel puțin la nivel declarativ, nu se declară un fan înfocat a Coronei, dar susține că această echipă are cele mai mari șanse să promoveze în Liga a 2-a, iar în acest mod, FC Brașov ar putea reveni pe scena fotbalistică direct în liga secundă. În proiectul FC Brașov, viceprimarul consideră că cea mai eficientă strategie este înființarea unei asociații, la care să adere cât mai multe echipe și academii de fotbal din Brașov.