Comisia Europeană permite statului român să acorde ajutoare de stat de până la 500 de milioane de euro în total restaurantelor, hotelurilor și altor firme din domniul HoReCa și al turismului prin schema de ajutoare aflată în pregătire la Ministerul Economiei.
Bugetul schemei HoReCa este prevăzut să se constituie din fonduri naționale, dar a fost nevoie de aprobarea Comisiei Europene pentru respectarea reglementărilor UE privind ajutoarele de stat acordate operatorilor economici.
„Comisia Europeană a aprobat schema românească în valoare de 500 de milioane de euro (aproximativ 2,437 miliarde RON) menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism, în contextul epidemiei de coronavirus”, a precizat executivul comunitar într-un comunicat de presă.
Autoritățile române au notificat schema la valoarea de 500 de milioane de euro, aprobată acum de CE. În schimb, momentan, bugetul asigurat al schemei este de 1 miliard de lei (circa 200 milioane euro) – credite de plată. Pentru restul până la 500 milioane euro (circa 2,5 miliarde lei) s-au prevăzut credite de angajament. Pentru acest rest de bani e nevoie de rectificare bugetară pentru a fi transformat în credite de plată.
Comisia a aprobat schema de ajutor în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public, sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20 % din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat între 1 ianuarie și 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.
Măsura urmărește să ajute beneficiarii să își acopere nevoile de lichidități și să își continue activitățile în timpul și ulterior pandemiei. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar.
Mai multe detalii AICI.