Consilierii locali brașoveni vor dezbate în ședința de plen de marți un proiect de hotărâre privind aderarea Municipiului Brașov la Asociația Clubul Sportiv „Steagul Roșu” Brașov. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Consiliului Local Brașov după ce municipalitatea brașoveană nu a putut înscrie la Ministerul Justiției denumirea Asociația Sportivă Fotbal Club Brașov, astfel că această pistă a fost abandonată.
Inițiativa nu este pe placul celor de la „Steagu Renaște”, acesta fiind SR-ul al cărui fan declarat este primarul Allen Coliban (de mai multe ori a fost văzut în tribună cu fularul echipei) și care a ajuns anul acesta până în barajul de promovare în Liga a II-a.
Viceprimarul Brașovului Rusu a explicat luni că Asociația Sportivă „Steagu Roșu” este înregistrată la OSIM și „ne-a fost cedată cu titlu gratuit de Edi Gherghe, fondatorul acesteia”, dar a menționat și că municipalitatea brașoveană poate utiliza numele și sigla FC Brașov, pe care le-a cumpărat de la lichidatorul fostei echipe de fotbal care a evoluat multe decenii în prima ligă.
„Este nevoie de înființarea acestei asociații care să aibă echipa de fotbal într-un termen foarte scurt. De trei săptămâni am încercat să înregistrăm peste 10 denumiri la Ministerul Justiției, care nu ne-a permis să înregistrăm denumirea FC Brașov ca structură cu personalitate juridică. Numele a fost înregistrat în urmă cu aproximativ 15 ani, a mai spus viceprimarul.
Totodată, Sebastian Rusu a dat de înțeles că în proiectul FC Brașov va fi inclusă și Corona Brașov, iar în cazul în care echipa de fotbal promovează în Liga a 2-a, FC Brașov va lua locul Coronei.
Reamintim că în luna aprilie, fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Brașov o hotărâre privind înființarea, de către municipalitatea brașoveană, a Asociației Sportive Fotbal Club Brașov, însă proiectul a fost retras.
„Intrare la intimidare” din partea celor de la Steagu Renaște
Ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Brașov a fost anunțată ieri. După puțin timp, ACS SR Brașov (Steagu Renaște) și Liga Suporterilor Stegari au transmis un comunicat echivalent cu o „intrare la intimidare” din timpul unui meci.
„Avem un mesaj clar pentru toți membrii Consiliului Local Brașov, dl. Primar Allen Coliban și viceprimarul Sebastian Rusu: votați pentru asocierea cu acești profitori și deveniți inamicii fotbalului brașovean. Puteți înființa oricâte asociații doriți, să fuzionați Corona cu acest ACS sau să cumpărați un loc direct în Liga 1 și să denumiți viitoarea echipă ”FC Brașov”, veți juca mereu cu stadionul gol în dizgrația brașovenilor”, se arată în comunicat.