Un număr de circa 370.000 de elevi din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a se întorc luni la cursuri cu prezenţă fizică, după vacanţa de Paşti, notează Agerpres.
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat vineri, 7 mai, într-o conferinţă de presă, că elevilor din clasele terminale li se mai adaugă şi alţi circa 80.000 de elevi din 185 de localităţi care vor reveni luni în bănci, datorită faptului că în localităţile respective evoluţia ratei de incidenţă COVID-19 înregistrată la finalul săptămânii trecute a permis trecerea din scenariul II în scenariul I.
“Astăzi, în România, mai sunt 939 de localităţi cu o rată de infectare peste 1 la mie şi 2.224 de localităţi cu rată de infectare sub 1 la mie. Diferenţa faţă de scenariul pe care elevii au mers la şcoală astăzi este de 185 de localităţi. Deci, scenariile se stabilesc astăzi pentru luni. Luni, şcolile din 185 de localităţi vor avea şansa prezenţei fizice fără limitări pentru toţi elevii. Asta înseamnă circa 80.000 de elevi care vor putea merge în plus luni faţă de vineri, încă un pas spre normalitate. Se adaugă cei 370.000 de elevi din clasele terminale care vor începe luni şcoala. Deci, de luni, vom avea 450.000 de elevi cu posiblitatea prezenţei fizice în şcolile din România. Ne apropiem de 2,5 milioane faţă de 2.934.000 de elevi. (…) Important este că, după actualele scenarii în vigoare, luni vom avea încă 450.000 de elevi care vor putea merge cu prezenţă fizică”, a declarat ministrul Educaţiei.
Elevii de clasa a VIII-a vor mai avea cursuri până în data de 11 iunie, când vor intra în perioada de pregătire pentru examenul de Evaluare Naţională, ale cărui probe vor începe pe 22 iunie. Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a vor avea cursuri până în data de 4 iunie, după care vor avea perioada de pregătire pentru Bacalaureat, ale cărui probe scrise încep din 28 iunie.
De asemenea, de miercuri, 5 mai, au mai revenit la cursuri circa 2,2 milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul primar şi din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a din peste 2.000 de localităţi care au avut anterior o rată de infectare sub 1 la mie.