Site icon

42 de proiecte culturale concurează pentru cele 3 milioane de lei puse “pe masă” de Primăria Braşov. Cea mai mare concurenţă este la proiectele cu buget mare

31 de operatori culturali solicită Municipalităţii finanţare nerambursabilă prin Ghidul de finanţare pentru evenimente culturale. Până la termenul limit de 10 iunie au fost depuse 42 de proiecte, suma totală solicitată fiind de aproape 4 milioane de lei.

În acest an, ghidul de finanțare al proiectelor culturale vine cu mai multe noutăți, existând plafoane maxime în funcție de fiecare arie tematică din cele 11 existente în ghid. 

În funcție de aria tematică, cea mai mare concurență este în cazul proiectelor mari, pentru care plafonul maxim de finanțare prevăzut este de 250.000 de lei. În cadrul acestei arii tematice, 10 operatori culturali au depus proiecte pentru finanțare în valoare de peste 2,2 milioane de lei. Pe locul 2, din punct de vedere al concurenţei, sunt cele care vizează organizarea de evenimente muzicale. Astfel, 9 organizații culturale au depus solicitări de finanțare de aproape 600.000 de lei. Alte arii tematice care au suscitat interes sunt artele vizuale și teatrul, pentru fiecare tip de evenimente fiind depuse câte 5 proiecte, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Braşov. 

După completarea comisiei de evaluare și selecție a proiectelor culturale cu  reprezentantul Consiliului Local, proiectele depuse vor fi evaluate din punct de vedere al eligibilității, urmând ca lista cu proiectele eligibile să fie afișată în data de 23 iunie. Următoarea etapă, cea a analizei și notării proiectelor se va derula între 24 iunie și 14 iulie, pentru ca în 16 iulie să fie publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare. După perioada de contestații,  lista finală va fi publicată în data de 2 august.

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:

 

Exit mobile version