După ce conducerea RIAL Brașov a decis reducerea programului de muncă de la opt la patru ore (și pe cale de consecință, a salariilor) a tichetelor de masă și a primelor, angajații au început să depună plângeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov. Angajații spun că salariile au fost diminuate fără se încheia acte adiționale la contractele de muncă, așa cum prevede legislația. „Au fost distribuite niște tabele pe care trebuia să le semnăm dacă suntem de acord. Cei mai mulți dintre noi nu au făcut acest lucru”, a explicat reprezentantul salariaților de la RIAL SRL, Petre Dragomir.
Cu toate, acestea, conform deciziei conducerii RIAL SRL, din 15 iunie, cei mai mulți dintre salariați au program de patru ore pe zi. „Pe opt ore au mai rămas 14 angajați de la Departamentul Tehnic, din cei 71 existenți. Ceilalți vor lucra o săptămână câte opt ore pe zi, iar în săptămâna următoare vor fi liberi. Acest lucru se întâmplă vara, când este sezonul șantierelor. De altfel, oamenii cred că actualul director vrea să desființeze societatea, miza fiind spațiile pe care aceasta le administrează”, a mai spus reprezentantul salariaților.
Acesta a menționat că oamenii și-au primit salariile pe luna mai, dar nu și bonurile de masă. „Cu toate acestea, pe fluturașii de salarii sunt trecute aceste bonuri, chiar dacă nu au fost luate”, a mai spus Petre Dragomir.
De altfel, acesta a menționat că salariații au început să depună sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă. „Unele sesizări au fost depuse individual, altele au fost semnate de grupuri de angajați. Sesizări vor mai fi depuse, pentru că a fost încălcat Codul muncii. De asemenea, bonurile de masă și primele au fost tăiate, chiar dacă acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, care expiră în toamna acestui an”, a mai spus Dragomoir.
Angajații de la RIAL au avertizat că nu vor renunța la drepturile lor și, dacă va fi nevoie, se vor adresa instanței.