Site icon

Copiii de peste 12 ani se pot vaccina anti-Covid începând de azi

Copiii cu vârsta de 12 ani și peste se pot vaccina împotriva Covid-19 începând de miercuri, 2 iunie, anunță Comitetul naţional de vaccinare, precizând că platforma de programare a fost optimizată și permite programarea copiilor prin contul părinților.

“Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă”, precizează Comitetul naţional de coordonare a vaccinării împotriva Covid-19 (CNCAV), într-o postare, marți seara, pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

Este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal,  subliniază CNCAV.

 
Vaccinul care va fi folosit pentru imunizarea copiilor cu vârsta de 12 ani și peste este cel produs de Pfizer-BioNTech (Comirnaty).
 
“Datele care reies din studiile efectuate (asupra vaccinului Comirnaty – n.r.) arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de Covid-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați”, arată CNCAV.
 
 
Amintim că luni, 31 mai, și marți, 1 iunie, de Ziua Copiilor, are loc un maraton de vaccinare pentru adolescenții de 16, 17 și 18 ani.
Exit mobile version