Colegiul „Nicolae Titulescu” a venit în acest an cu o festivitate de premiere inedită, având în prim-plan atât elevii cu medii bune la învăţătură, cât şi pentru profesori. Şi unii şi alţii au primit, la final de an, premii interesante, atrase de conducerea unităţii de învăţământ din sponsorizări. Acest tip de premiere este, în prezent, unică la nivel local.
Elevii cu frecvenţa cea mai mare şi elevii implicaţi
Ideea de a premia şi elevii şi profesorii şi de ale acorda, pe lângă premii şi diferite titluri, a fost propusă şi aprobată la şedinţa din luna aprilie a Consiliului de Administrație. Ulterior s-a format şi echipa care a făcut acest proiect posibil, şi care a fost formată din Nicoleta Ştiucă – director, Iuliana Chiribuţă – secretar, Radu-Valentin Paul – reprezentant al Consiliului Local în CA, şi Nicoleta Lupu, preşedintele Asociaţiei Părinţilor. Aşa se face că la finalul anului şcolar, pe lângă premiile „clasice”, care îi răsplătesc pe elevii cu cele mai bune medii, au fost acordate şi altele. De exemplu, au fost premiaţi elevii cu cea mai buna frecventa, fara vreo absenta motivata sau nemotivata, aici fiind răsplătiţi zece liceeni:
- Cont Denisa Patricia
- Burnariu Ioana
- Veltan Alexia
- Facaoaru Cosmin
- Popovici Raluca Mihaela
- Huhu Alexandru
- Pintilie Sorin Marian
- Plescan Roxana
- Stoica Sorin
- Popescu Adina
Au fost premiaţi şi elevii implicați activ în viața școlii: Balmuş Andreea – preşedinta consiliului şcolar al elevilor şi Lupu Teodora Maria – cel mai implicat şef de clasă.
Profesori implicaţi, profesori-zâmbet şi “Profesioniştii”
O surpiză plăcută au fost şi premiile pentru profesori. Acolo ai ieşit în evidenţă colo unde au ieşit în evidenţă „ Profesori implicati”– cei care au desfășurat în beneficiul școlii mai multe activități școlare și/sau extrașcolare neremunerate, în afara orelor de program, respectiv sâmbăta și duminica, „Profesori Zâmbet” şi „profesioniştii”.
La prima categorie, Profesori implicaţi, au fost evidenţiaţi Neuiu Elena, care-a făcut munca de administrator de patrimoniu până când s-a putut angaja o persoană pentru această sarcină, Mocanu Cristina, care a răspuns în timpul pandemiei de situaţia sanitară a şcolii, Grigoraş Elena care face parte din cele mai multe comisii ale şcolii, Drăgan Carmen, care a gestionat Proiectul Rose la nivelul şcolii, Radu Adrian, cu o implicare deosebită în activitatea sportivă a şcolii, prin comisia sport şi arte, Pacu Georgeta, cea care gestionează examenele de vară si este un profesor de franceză remarcabil şi un diriginte foarte apreciat de copii, Valtizan Constanţa, care a gestionat predarea online la nivel de şcoală în timpul pandemiei şi Spiridon Evelina, cu implicare deosebită în comunitate.
„Profesorii Zâmbet” – cei care întrețin bună dispoziție între colegi și la clasă (votat de colegi și de elevi) au fost desemnaţi în acest an Man Dorel, Popa Constantin şi Ştiucă Nicoleta.
„Profesioniştii” sunt în acest an din personalului didactic auxiliar sau nedidactic, care și-a făcut foarte bine datoria în anul școlar curent, respectiv Feltscher Irina, care a gestionat foarte bine bursele şcolare şi dotarea şcolii cu echipamentele necesare în pandemie şi Potărniche Paul, inginer de sistem care a contribuit la gestionarea logisticii IT pentru predarea în online pe timp de pandemie.
Un proiect care va fi repetat şi anul viitor
Un astfel de proiect este unic în Braşov, însă conducerea Colegiului „Nicolae Titulescu” vrea să-l repete şi anul viitor şi să încerce să îl pună pe picioare mai din timp, astfel încât sponsorizările atrase pentru premieri să creeze o motivaţie în plus, şi pentru elevi şi pentru profesori.
„Ne-am bucurat cu toţii foarte tare şi a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea, asta pentru că am ştiut doar noi de aceste premii speciale. Ţinând cont că este primul an în care facem asta şi este o premieră, cel puţin la nivel local, suntem mai mult decât mulțumiți cu ceea ce am realizat, iar la anul sperăm să repetăm cel puţin cât am reuşit anul acesta, deşi ne dorim să facem şi mai mult. Ţinta noastră a fost 9000 lei si am reușit sa strangem 5400 lei si mai multe pachete cu produse. Premianţii nu ştiau de aceste premii, deoarece dorim să încurajăm motivaţia intrinsecă, aşa că au avut o surpriză plăcută”, a spus Nicoleta Ştiucă, directorul Colegiului „Ncolae Titulescu”.
Directorul Colegiului Nicolae Titulescu adaugă că este extrem de important ca în perioada şcolii, atât elevii cât şi profesorii să simtă că sunt importante şi apreciate în viaţă şi alte calităţi. „Ne-am dorit foarte tare să evidenţiem faptul că în şcoală, pe lângă activităţile şcolare, sunt apreciate şi implicarea, umanitatea, empatia, disponibilitatea de a ajuta chiar şi atunci când nu primeşti ceva material în schimb. Considerăm că trebuie să ne educăm elevii prin puterea exemplului şi să realizăm că şcoala nu înseamnă doar materie, ci şi o maturizare într-o formă corectă, astfel că, atunci când termină liceul şi elevul împlineşte vârsta majoratului, să avem în faţă un adult de care să fim mândri. De asemenea, ne-am îndreptat atenţia şi faţă de profesori, pentru că ei sunt cei care care pot influenţa toate acele calităţi pe care ni le dorim la un adult în dezvoltare şi pot face mai atractivă şi interesantă prezenţa elevului la ore cât şi implicarea acestuia în programul şcolar sau în activităţi ale comunităţii din care facem cu toţii parte”, a spus Nicoleta Ştiucă.
5.400 de lei pentru premierea specială
Cel care a impulsionat şi încurajat lansarea acestui proiect a fost Radu Paul, pe atunci reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administraţie. Partea lui de implicare directă în proiect a fost să strângă banii necesari, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea comunităţii oamenilor de afaceri din Braşov, care a susţinut această idee.
„După cum am spus când am demisionat din Consiliul Local, o să continui proiectele începute, iar acesta este unul foarte drag mie, deoarece am încredere că în educaţie stă rezolvarea majorităţii problemelor din comunitate. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături. Am strâns suma de 5400 lei şi mai multe produse de la sponsorii Tecton Trust, Meliora Shop, Duvenbeck, The French, Qualis şi Perutnina Romania. De asemenea, mulţumesc şi de această dată comunităților de oameni de afaceri, care au promovat membrilor lor proiectul nostru, şi anume, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, Pro Afaceri, BNI Brasov, AFAFCI şi BIZZ Club Braşov. La final vreau sa le mulțumesc doamnelor care m-au ajutat fantastic de mult cu partea de hârtii, e-mailuri, drumuri la banca, etc..: Nicoleta Lupu, președintele Asociației Părintilor, si Iuliana Chiributa, secretara în cadrul scolii”, a fost mesajul lui Radu Paul.