olițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii a 31 de infracțiuni de fals informatic, 18 infracțiuni de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și 13 tentative la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că mai multe persoane, utilizând cartele telefonice prepay, ar fi contactat, prin intermediul unei rețele de socializare, diferite persoane, care ar fi postat pe un site de comercializare online, anunțuri privind vânzarea unor produse. Ulterior, sub pretextul că ar dori achiziționarea acelor bunuri, cei în cauză ar fi comunicat vânzătorilor faptul că vor achita online contravaloarea produselor, sens în care ar fi trimis persoanelor vătămate link-uri către o pagină web, care reprezenta, în fapt, o copie fidelă a unui site de comercializare online și le-ar fi solicitat acestora introducerea datelor aferente unui card bancar, unde ar fi trebuit efectuată plata.
În fapt, această copie a site-ului de comercializare online ar fi folosită pentru a obține datele de identificare ale cardurilor bancare ale vânzătorilor, ulterior datele obținute fiind folosite pentru realizarea unor tranzacții neautorizate la diferiți comercianți online sau în aplicații de transfer bani.
La data de 16 iunie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate -I.G.P.R., Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Secția 6 Poliție și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat patru percheziții domiciliare în București, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor cercetate, de unde au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, 15.000 de cartele prepay, sigilate și utilizate, precum și alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.
Cumpărăturile online pot fi benefice, dar atenție la fraude!
Fraudele de platformele de vânzări online
Presupușii cumpărători de bunuri postate ca fiind „de vânzare” pe acest gen de platforme, contactează utilizatorul și încep o conversație. Apoi mută discuțiile pe alt canal de comunicare, unde susțin că sunt interesați de achiziție și apoi că au efectuat plata direct pe platforma de vânzări online. Dar, pentru încasarea sumei corespondente este necesară accesarea unui link (care pare a fi cel al platformei de vânzări) și introducerea datelor cardului (inclusiv CVV/CVC), pe care trebuie virată suma de bani! Din nefericire acel link duce către o pagină de psihing, prin care infractorii cibernetici încearcă că colecteze datele de card ale utilizatorului.
Deși pagina web folosește identitatea vizuală a brandului platformei, în realitate există mici diferențe care atestă faptul că acel site este fals!
Platformele de vânzări online afirmă că singura dată când vă sunt cerute datele cardului este atunci când se cumpără serviciile platformelor de publicare sau de promovare a anunțurilor.
Datele cardului intră automat în posesia infractorilor, care, din acel moment, au posibilitatea de a extrage banii de pe card! Mai mult decât atât, orice conversație pe care doriți să o purtați ulterior cu aceștia eșuează, deoarece sunt tăiate toate canalele de comunicare!
Un alt semnal de alarmă, că este o posibilă fraudă, o reprezintă limbajul folosit! Dacă exprimarea interlocutorului este presărată cu greșeli gramaticale, acestea se datorează traducerii directe cu un instrument disponibil gratis online!
Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Poliția îți recomandă:
- Verifică înainte să cumperi recenziile site-ului/produsului.
- Folosește cardul de credit. Ai mai multe șanse de a-ți recupera banii.
- Plătește folosind servicii de plăți sigure. Dacă ți se solicită plata prin transfer bancar, mai gândește-te!
- Plătește doar când ai o conexiune sigură la internet. Evită folosirea hot-spot-urilor publice de wi-fi.
- Folosește un dispozitiv sigur când plătești. Fă-ți la timp actualizările de sistem și securitate.
- Atenție la „reclame”, „oferte miraculoase”, „afaceri-bombă” ! Prea frumos ca să fie adevărat!
- O fereastră pop-up îți spune că ai câștigat un premiu fabulos? Mai gândește-te!
- Dacă produsul comandat nu sosește la timp, contactează imediat vânzătorul. Dacă nu răspunde, contactează banca.
- Verifică politica de returnare a produsului de la diverşi operatori economici şi condiţiile exacte în care este posibil acest lucru pentru eventualitatea în care nu ești mulţumit.
- Nu oferi datele complete despre card, cu codurile de validare ale tranzacțiilor (CVV)!