CFR SA a lansat licitația pentru repararea mai multor sectoare de cale ferată de pe raza Regionalei CF Brașov, unul dintre loturi fiind și Brașov – Predeal. Astfel, dacă, dacă în urma acestei proceduri va fi găsit un constructor, acesta interveni pe un fir din sectorul Predeal – Timișu de Sus și pe ambele fire de pe sectorul Timișu de Sus Dârste. Valoarea contractului este estimată la 966.756 lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor va avea dispoziție 68 de zile pentru a termina lucrările.
Pe segmentele de cale ferată amintite se vor înlocui mai multe traverse de lemn cu unele din beton comprimat, în special din zona curbelor. Conform documentației licitației, traversele de lemn nu mai sunt corespunzătoare, unele dintre ele fiind putrezite, crăpate sau deformate din cauza greutății. De asemenea, vor fi schimbare și unele componente metalice uzate.
Reprezentanții CFR au argumentat că aceste lucrări necesare pentru a se ridica restricțiile de viteză. De altfel, pe unele porțiuni dintre Brașov și Predeal, trenurile circulă și cu 30 km/h.
Modernizarea, deocamdată doar în stadiul de plan
Tronsonul Brașov – Predeal, care face parte din culoarul Pan European Rin-Dunăre, ar trebui modernizat cu fonduri europene, la fel cum s-a întâmplat cu sectorul București – Predeal. Deocamdată, modernizarea acestui segment este doar în stadiu de plan, pentru că, de mulți ani, nu s-a depășit stadiul unor studii sau analize. De altfel, la un moment dat au fost luate în calcul două variante: una presupunea săparea unor tuneluri, iar cealaltă reabilitarea actualului traseu, cu îmbunătățire elementelor geometrice.