Site icon

Pavarea cu piatră cubică a Aleii După Ziduri din Brașov mai are de așteptat. Deocamdată se remontează balustradele

După ce anul trecut au fost demontate pentru a permite accesul unui vehicul care să decolmateze pârâul Graft, balustradele de pe marginea cursului de apă nu au mai fost montate, la momentul respectiv autoritățile promițând altele, mult mai spectaculoase. Ce este drept, au fost montate unele, pe un segment scurt, dar au dispărut repede. Tot în vara anului trecut, în perioada electorală, fosta conducere a Primăriei promitea o reamenajare amplă a aleii de După Ziduri, inclusiv realizarea unei mici piațete în zona Cinematografului Popular. În plan era înlocuirea asfaltului cu pavaj de piatră cubică, iar lucrările ar fi trebuit să înceapă încă de anul trecut. Nici acest plan nu a mai fost pus în aplicare. 

De altfel, amenajarea zonei va mai avea de așteptat, pentru că anul acesta sunt prevăzute doar lucrări minore. Astfel, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a anunțat că vor fi montate  balustrade metalice.

În ceea ce privește reamenajarea zonei, Toarcea a declarat că, deocamdată, nu se vor realiza lucrări. „Acest proiect va fi corelat cu cel al Parcului Cultural După Ziduri”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. 

 

Exit mobile version