Fapt divers

Două accidente cu bicicliști în câteva ore, pe străzile Brașovului

Publicat

in

Două persoane care mergeau cu bicicletele au fost fost accidentate vineri pe străzile Brașovului. 
Primul accident s-a produs pe strada Mihai Viteazul, când un biciclist a fost lovit de un autoturism. Conform declarației purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, agent principal Nadia Olaru, victima, un bărbat, a fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0”, a explicat Nadia Olaru. 

Un al doilea accident s-a produs seara, pe Bulevardul 15 Noiembrie. „Victima, respectiv o femeie, primește îngrijiri medicale la fața locului. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0”, a precizat reprezentanta Poliției Brașov, la puțin timp după producerea accidentului. 

În ambele cazuri, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentelor.

FOTO: Grupul Iubim Brașovul

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Anulează răspunsul

Trending

Exit mobile version