Forumul Oraşelor Verzi (FOV), evenimentul la care organizatorii din Primăria Braşov aşteaptă în jur de 200 de participanţi, care să discute despre politicile de mediu şi despre cum poate oraşul să implementeze măsuri pentru a deveni unul “verde”, vine cu o serie de gratuităţi pentru cetăţeni.
Astfel, în urma unei şedinţe care a avut loc ieri, Adunarea Generală a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov a hotărât ca circulația cu mijloacele de transport public ale RATBV să fie gratuită în perioada 9 – 12 septembrie, pe raza municipiului Brașov.
“Încurajăm folosirea transportului public și avem vești bune pentru brașoveni, dar și pentru cei care ne vor vizita județul la începutul lunii viitoare! Decizia a fost luată în contextul în care în această perioadă se va organiza în Brașov Forumul Orașelor Verzi, eveniment ce presupune conferințe și acțiuni pe teme de mediu, și care își propune să determine utilizarea cu precădere a serviciilor publice de transport în comun. Țelul nostru comun a fost și trebuie să rămână Brașov, capitala verde a României!”, au scris reprezentanţii Asociaţiei Metropolitane de Transport, într-o postare pe Facebook.
Potrivt bizbrasov.ro, într-o adresă a Primăriei Brașov către AMDDTP Brașov se arată că „pe perioada desfășurării forumului, respectiv, în perioada 9-12 septembrie, pentru încurajarea mobilității și utilizării cu precădere a serviciilor publice de transport în comun, transport ce se efectuează în Municipiul Brașov cu autobuze și troleibuze electrice, cheltuielile aferente efectuării acestor servicii în mod gratuit se vor reflecta în compensația lunii septembrie 2021, depusă spre decontare la Primăria Municipiului Brașov”.