Campania de vaccinare prin medicii de familie din județul Brașov nu a convins prea multe cadre medicale să se implice. Astfel, potrivit datelor oferite luni de dr. Andrea Neculau – care mai este director al DSP Brașov doar până în 1 septembrie, dintre cei 350 de medici de familie din județul nostru, 86 (adică 24,57% ) au încheiat până acum au încheiate contracte de vaccinare.
„Dintre cei care au contracte încheiate, aproximativ 60 de medici de familie au prestat această activitate prin intermediul cabinetelor. Mai sunt unii au contracte, dar își desfășoară activitatea și în centrele de vaccinare și i-au transferat pe pacienți către aceste centre”, a declarat dr. Andrea Neculau.
De altfel, Andrea Neculau s-a arătat nemulțumită „de modul în care unii colegi se implică în campania de vaccinare. Unii nu se implică nici în consiliere”.
Dacă în ceea ce priveşte pacienţii, şefa DSP înţelege posibilele ezitări la vaccinare, când vine vorba de colegii săi nevaccinaţi, Neculau este nemulţumită de atitudinea lor. În prezent, cam 60% dintre medici sunt vaccinaţi, ceea ce reprezintă un procent bun, în opinia şefei DSP. În schimb „personalul auxiliar este mult mai jos”.
„Nu sunt mulţumită deloc că unii colegi aleg, nu numai să nu se implice, ci să facă şi un deserviciu campaniei, nefăcând o informare adecvată oamenilor. Cred că şi Colegiul Medicilor ar trebui să abordeze tema cu mai multă fermitate. (…) Pot înţelege temerile şi rezistenţa oamenilor dar nu şi faptul că unii profesioniști aleg să respingă adevărul ştiinţific”, a declarat dr. Andrea Neculau.