Site icon

Prefectul Cătălin Văsii: există și la Brașov reclamații privind „vaccinarea la chiuvetă”

Fenomenul „vaccinării la chiuvetă” a ajuns și la Brașov, problema fiind confirmată chiar de prefectul județului, Cătălin Văsii. Astfel, luni, într-o conferință de presă că „din câte știu, există și la Brașov reclamații pe această temă. Cu siguranță, situația este în atenția Poliției”. 

„Vaccinarea la chiuvetă” presupune ca pacientul să meargă la medic, dar nu se vaccinează, ci doza este aruncată. În schimb, pacientul primește certificatul de vaccinare. De regulă, pentru această metodă de vaccinare fictivă este  folosit vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. 

Până acum, pentru vaccinări fictive, a fost deschis un dosar penal în județul Timiș. Potrivit anchetatorilor, există suspiciuni că unii medici de familie înscriși în programul de imunizare a populaţiei aruncă serul vaccinului la chiuvetă, în loc să îl administreze pacienţilor, în timp ce pacientul este înscris în sistemul de vaccinare ca fiind imunizat, deși inocularea nu a avut loc. Poliţișii numesc această metodă „vaccinul la chiuvetă”. Ancheta a fost începută după ce la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara au fost internate mai multe persoane cu forme severe de COVID-19 care nu apar în cazul celor vaccinaţi, deşi figurează în sistemul de vaccinare ca fiind imunizate.

Exit mobile version