Site icon

RIAL Brașov a renunțat la o lucrare de peste 7 milioane de lei. Contractele cu Primăria Brașov ar trebui să scoată din colaps societatea comercială

RIAL SRL, firmă aflată în subordinea Consiliului Local Brașov, a renunțat la un proiect de peste 7 milioane de lei, primit de la Primăria Municipiului Brașov. Mai exact, anul acesta, în baza unei hotărâri a Consiliului Local Brașov, RIAL ar fi trebuit să înceapă lucrările de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 30. Numai, că între timp, conducerea societății a ajuns la concluzia că nu poate face aceste lucrări și a transmis Primăriei Brașov o adresă prin care anunță că renunță la proiect.  Practic, prin această adresă, RIAL SRL a renunțat la un contract estimat conform ultimelor calcule la 7.062.958 lei inclusiv TVA. 

Reamintim că în luna iunie a acestui an, noul director al RIAL SRL, Sorin Jula, a anunțat că societatea comercială este în pragul falimentului și a avut în plan să reducă programul de lucru al angajaților la 4 ore pe zi timp de o lună. La această măsură,  conducerea a renunțat după ce salariații au depus reclamații la ITM Brașov. De asemenea, la jumătatea lunii iunie, RIAL a primit de la bugetul local al municipiului Brașov suma de 9,5 milioane de lei pentru a plăti datoriile şi pentru a-şi putea continua activitatea. De asemenea, printr-o hotărâre de Consiliu Local, RIAL a primit mai multe contracte de lucrări, inclusiv cel de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 30 (la momentul respectiv, valoarea proiectului era estimată la 6.334.554 lei, cu tot cu TVA). 

Sorin Jula a fost numit la conducerea RIAL în primăvara acestui an, după ce fostul director, Doru Constantin a fost destituit din funcție din cauza „managementului defectuos”. 

Ce contracte a obținut RIAL de la Primăria Brașov 

RIAL Brașov administrează patrimoniul imobiliar al Municipiului Brașov și realizează lucrări la clădiri ale municipalității. Printre altele, RIAL Brașov a finalizat reabilitarea Colegiului Național de Informatică și ar trebui să le termine și pe cele la Colegiul Național Unirea.  Anul acesta, societatea comercială a Consiliului Local Brașov ar trebui să realizeze gardurile de la două școli, dar și lucrări  de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități la mai multe unități de învățământ. Tot RIAL a primit în acest an contractul pentru reabilitarea sălii de sport a Colegiului Național Economic Andrei Bârseanu, dar și lucrările necesare obținerii avizelor ISU de către unitățile de învățământ din oraș. 

Exit mobile version