Site icon

Adrian Veștea s-a înscris în cursa pentru o funcție de prim-vicepreședinte al PNL

Adrian Veștea și-a anunțat candidatura pentru unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreședinte al PNL în echipa lui Ludovic Orban. Decizia de a se înscrie în cursă a fost anunțată de Veștea la Rupea, unde Orban a venit să își prezinte moțiunea „PNL Forța Dreptei”. 

„M-am consultat cu mulţi dintre voi. La îndemnul vostru şi, după ce m-am consultat şi cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, vreau să vă anunţ că voi candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. În momentul în care va exista această bătălie, voi face astfel încât să câştig unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreşedinte. Încă de la început, am spus că voi fi alături de Ludovic Orban până la capăt şi cred că a simţit lucrul acesta”, a declarat Adrian Veştea în timpul evenimentului de la Rupea. 

 

Exit mobile version