Un bărbat a fost atacat de urs, luni dimineaţa, în apropierea comunei Ciceu, acesta fiind supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, scrie Agerpres. Informaţia a fost postată pe Facebook de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, care a precizat că este vorba de un tânăr de 26 ani.
“Ursul a atacat din nou! Victima, un tânăr de 26 de ani (păstor de porci) a fost atacat de urs în apropiere de Ciceu (Siculeni). A suferit răni la membre şi în prezent este operat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. Starea lui este stabilă”, a scris Borboly, pe Facebook.
Referentul de presă al SJU Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a precizat, pentru AGERPRES, că bărbatul a fost operat, în prezent fiind internat în secţia de Chirurgie a spitalului.
“Pacientul atacat de urs a suferit plagă muşcată în zona coapsei drepte şi plagă muşcată cu fractură la mâna dreaptă. A fost operat azi-dimineaţa (luni – n.r.) de la ora 5,30 până la ora 8 de către medicii specialişti chirurgi şi de ortopedie. Starea lui este stabilă, este internat şi îngrijit în secţia de chirurgie a spitalului”, a arătat Kiss Edit.
Săptămâna trecută, un tânăr de 25 ani, aflat la păscut cu vitele în apropierea comunei Voşlăbeni a ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs.
Potrivit informaţiilor furnizate luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, jandarmii şi poliţiştii harghiteni au intervenit de 14 ori, în ultimele două zile, pentru îndepărtarea urşilor a cărora prezenţă a fost semnalată, la numărul de urgenţă 112, în localităţile Şimoneşti, Fitod, Corbu, Borsec, Băile Tuşnad, Odorheiu Secuiesc şi Lunca de Sus.