Site icon

Bărbat de 49 de ani, beat-criță la volan, în centrul Brașovului

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au surprins în trafic, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un șofer în vârstă de 49 de ani, care s-a urcat la volan în vizibilă stare de ebrietate, conducând chiar prin centrul orașului. 

Într-o acțiune de control care a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01.45, polițiștii l-au oprit în trafic pe bărbatul de 49 ani, care conducea pe strada Iuliu Maniu. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,77 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu permisul suspendat și cu dosar penal.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, a anunțat IPJ Brașov. 

Exit mobile version