Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc anul acesta miercuri, 22 septembrie, la ora 22:21, potrivit astro-urseanu.ro. Ziua va fi aproximativ egală cu noaptea de pe 26 septembrie. În emisfera nordică durata zilei scade, iar în cea sudică creşte.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Aflându-se la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.
Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.
La latitudinile ţării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.