Site icon

Litoralul pentru toți 2021. Oferte de la 36 de lei de persoană pe noapte. Lista hotelurilor din program

„Litoralul pentru toți 2021”, ediția de toamnă, începe pe 1 septembrie, ofertele de cazare ale hotelurilor pornind de la 36 de lei pe noapte de persoană, potrivit datelor Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
 
Programul „Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 39 se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2021 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
 
Față de prețurile din sezon, cazarea este și cu până la 70% mai ieftină, potrivit FPTR.
 
Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de hoteluri.
 
Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn și costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți, potrivit FPTR.
 
În program „Litoralul pentru toți 2021” s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.
 
 

Lista hotelurilor din programul Litoralul pentru toți 2021

STAȚIUNE / UNITATE HOTELIERĂ
 
JUPITER MAJESTIC
JUPITER RIO
JUPITER OPAL
NEPTUN CALLATIS
NEPTUN Q
NEPTUN MIORITA
NEPTUN RECIF
NEPTUN DOINA
NEPTUN DACIA
OLIMP PAM BEACH
OLIMP MAJESTIC
VENUS SANDA
VENUS SKIATHOS
VENUS THASOS
VENUS DANA
CAP AURORA OPAL
SATURN MURES
SATURN AIDA
SATURN CERNA
SATURN BALADA
SATURN SIRENA
SATURN SIRET
SATURN HORA
SATURN CLEOPATRA
MANGALIA CORSA
COSTINESTI MERIDIAN
EFORIE NORD BELVEDERE
EFORIE NORD MINERVA
EFORIE NORD VENUS
EFORIE NORD VRAJA MARII
EFORIE NORD AZUR
EFORIE NORD ROXY SI MARIO
EFORIE NORD TROPICAL
EFORIE NORD DIANA
EFORIE NORD VILA 333
EFORIE NORD BRAN,BRAD SI BEGA
MAMAIA FLORA
MAMAIA VOILA CARAIMAN
MAMAIA DORNA
MAMAIA PICCADILLY
MAMAIA DUNAREA
MAMAIA NORD LEMON CLIFF LUXURY
MAMAIA MODERN
 
“Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Exit mobile version