“Noi căutăm un număr de paturi, căutăm să fie cât mai multe, unele le mai găsim, dar nu facem nimic ca să nu avem nevoie de acel număr de paturi. Acel număr de paturi este, şi trebuie să conştientizăm toţi, pentru pacienţii non-COVID, dar de la care luăm în acest moment un număr din ce în ce mai mare, cu ziua care trece, pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV 2.
Cred că fiecare dintre noi suntem obligaţi în acest moment să facem o evaluare clară a tot ce înseamnă resursa umană, a tot ce înseamnă resursa de structură medicală, să putem adapta la evaluarea unui val IV, să nu discutăm despre un val V, despre un val VI.
Suntem într-un moment în care trebuie să luăm o decizie. (…) Este o propunere a mea după ce am făcut evaluările, am avut şi discuţia de astăzi de la Ministerul Sănătăţii şi după ce vedem şi evoluţia pandemiei în acest val IV. Cred că am ajuns, ca şi în valul III, să fim luaţi iarăşi pe nepregătite şi să reîntoarcem în activitatea medicală un sistem medical care este obosit în acest moment”, a spus Nelu Tătaru.
“Nu este vinovat cel care s-a vaccinat sau cel care a suferit trecând prin boală şi este imun în aceste momente să nu poată merge la un spectacol, să nu poată merge la un meci de fotbal pentru că altcineva creează o transmitere comunitară şi atunci se închid toate. Voi milita pentru a păstra deschise aceste lucruri, dar să beneficieze cei care sunt vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală”, a spus Nelu Tătaru.