Site icon

Salvatorii montani din Braşov se prezintă cu utilaje şi dotări, în Piaţa Brassai

Salvatorii montani de la Serviciul Public Local Salvamont Braşov şi Serviciul Judeţean de Salvamont vin în centrul oraşului cu un stand de prezentare a utilajelor din dotare, a materialelor si dispozitivelor specifice interventiilor în zona montană.
 
Cele două servicii vor fi prezente în Piaţa Brassai şi îi aşteaptă pe braşoveni şi pe turişti în intervalul orar 12:00-20:00, pentru a le prezenta materialele şi dispozitivele utilizate în munca lor de zi cu zi.
 
“Aici veţi putea face cunoştinţă cu salvatorii montani şi tainele meseriei lor, cu unităţile canine ale serviciilor care dispun de acest tip de structură şi veţi putea participa la atelierele ţi demonstraţiile care vor avea loc”, au anunţat salvatorii montani braşoveni.
Exit mobile version