Deşi a fost inaugurată în 2019 Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic şi Incubator de Afaceri (CATTIA) de la Bartolomeu funcţionează încă fără a avea autorizaţie de protecţie la incendii, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Primăria municipiului Braşov a reuşit abia ieri să atribuie licitaţia lansată în luna aprilie, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor care specifice pentru a privi autorizaţia. PROING Consult a câştigat contractul, venind cu o ofertă în valoare de 875799 de lei fără TVA, faţă de preţul estimat iniţial de primăria Braşov, de 921893 de lei fără TVA.
Conform caietului de sarcini, amenajarea clădirii, pentru a corespunde normelor ISU de protecţie la incendii presupune montarea sau afişarea unor instrucţiuni de utilizare a hidranţilor, şi a unei conducte de alimentare cu apă pentru instalaţia de stingere a incendiilor.
Aceasta va alimenta hidranţii interiori. Se vor face, de asemenea, lucrări la reţelele de apă, lucrări la sistemele de ventilare şi sistemele de semnalizare şi se va introduce şi un sistem de alarmare. Pentru toate aceste amenajări, firma care a câştigat contractual va avea la dispoziţie trei luni de la semnarea ordinului de începere.