Site icon

Concert surpriză la Biserica Neagră. Solişti: Ambasadorul Elveţiei în România şi dr. Christophe Iselin – pionier al chirurgiei robotice la Braşov

Comunitatea Bisericii Negre, Primăria Brașov, Școala de Restauratori de Orgi din Hărman și Spitalul Sf. Constantin Brașov organizează un concert de gală în onoarea profesorului Christophe Iselin, de la Spitalul Cantonal din Geneva, proaspăt Cetățean de Onoare al Brașovului. Evenimentul, care va beneficia şi de participarea extraordinară a Excelenței Sale Ambasadorul Elveției la București, Arthur Mattli, va avea loc pe 9 octombrie, au anunţat reprezentanţii Bisericii Negre.

Accesul se va face pe baza certificatului verde. Fondurile colectate din vânzarea de bilete vor fi donate singurei Școli de Restaurare Orgi din România, înființată la Hărman, de Ferdinand Stemmer și Barbara Dutli. Ineditul evenimentului constă în faptul că principalii soliști vor fi chiar profesorul Iselin – profesor de Urologie, pionier al chirurgiei robotice, și E. S. Ambasadorul Elveției în România, Arthur Mattli. Costul unui bilet este de 20 lei, iar copiii până în 18 ani vor beneficia de gratuitate. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO, de lângă Biserica Neagă sau online: https://bit.ly/BileteConcertOrga .

Exit mobile version