Dacă acum în Ghimbav nu sunt amenajate adăposturi în stațiile pentru călători, în viitorul apropiat, ghimbășenii vor avea la dispoziție 12 stații „smart”, care vor fi cele mai moderne din judeţ. Pentru această investiție, estimată la 3,1 milioane de lei, Consiliul Local Ghimbav a aprobat studiul de fezabilitate în ultima ședință de plen, astfel că Primăria va putea începe să pregătească documentația pentru licitația privind proiectarea, furnizarea componentelor și amenajarea stațiilor.
Potrivit primarului Ghimbavului, Ionel Fliundra, suma aprobată de aleșii locali acoperă absolut toate costurile necesare amenajării stațiilor, de la ridicări topografice, la achiziția dotărilor și execuția lucrărilor.
Vor fi stații moderne, ”smart”, nu doar simple adăposturi, a declarat primarul.
Stațiile vor fi dotate cu monitoare pe care se vor afișa graficele de circulație ale autobuzelor sau mesaje de interes public. De asemenea, Primăria Ghimbav are în plan să doteze aceste stații cu automate de bilete și de încărcare a abonamentelor. Nu în ultimul rând, în stații vor fi montate camere de luat vederi și butoane de panică. Aceste stații vor fi legate atât la Dispeceratul RATBV, cât și la cel al Primăriei Ghimbav.
Stațiile se vor încadra în peisaj
În ceea ce privește designul noilor stații, proiectanții au pus la dispoziție șase modele, urmând ca autoritățile locale din Ghimbav să aleagă unul sau mai multe. De altfel, reprezentantul primăriei a menționat că se vor folosi „mai multe modele de stații, adaptate diferitelor zone din oraș, astfel încât acestea să se încadreze în peisaj”.
De asemenea, indiferent de model, stațiile sunt gândite în sistem modular, ceea ce înseamnă că, în viitor, ar putea fi extinse.
În schimb, primarul a declarat că la aceste stații nu vor exista chioșcuri.