Site icon

Şofer beat şi fără permis, la volan pe străzile publice din Braşov. S-a ales cu arest preventiv şi dosar penal

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au identifica ieri, 2 octombrie, în jurul orei 17.40 un şofer care conducea sub influenţa alcoolului, pe strada Brânduşelor. Oprit pentru verificări, bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l acool pur.  În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată, însă acolo el a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Acum, poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.    

“În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov. 

 

Exit mobile version