Poliţiştii locali de la Biroul Protecția Mediului și Activitate Comercială au aplicat amenzi în valoare de 1600 de lei unor persoane care au depozitat deşeuri rezultate din construcţii la containerul de gunoi menajer
În urma monitorizării zonelor predispuse depozitării necontrolate a deșeurilor, au fost identificate pe domeniul public, lângă containerul amplasat pe strada Titan, depozitări de deșeuri rezultate din construcții și reamenajari interioare. Este vorba despre saci cu moloz, deșeuri de placi gips carton, placi ceramice, ambalaje materiale construcții, scule și obiecte sanitare.
Pentru identificarea provenienței acestor deșeuri poliţiştii locali au preluat filmările video de la sistemele de monitorizare amplasate în zonă ce au ajutat la identificarea persoanelor responsabile și a mijlocului de transport cu care a fost efectuat transportul ilegal de deșeuri.
„Cele două persoane implicate au transportat aceste deșeuri cu o autoutilitară marca Iveco, fapt pentru care au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 1600 lei. Contravenienții au avut noroc pentru că dacă erau surprinși în momentul abandonării deșeurilor riscau pe langă sancțiunea contrvențională și confiscarea autovehiculului”, a amintit Biroul Protecţia Mediului şi Activitatea Comercială de la Poliţia Locală Braşov.
Poliţiştii le amintesc persoanelor fizice sau persoanelor juridice care fac lucrări de construire sau reamenajare că evacuarea deșeurilor rezultate se face legal doar cu unul dintre operatorii de salubritate acreditați în vederea evitării sancțiunilor.