Site icon

VIDEO. Medic brașovean, ridicat de polițiști în timp ce lua mită

Polițiștii brașoveni l-au ridicat ieri pe medicul cardiolog Sorin Baloș, după ce a luat mita pentru o intervenție chirurgicală. Dr. Baloș este specializat în chirurgie cardiovasculară și lucrează atât la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, cât și în sistemul privat. 

De altfel, flagrantul a fost organizat la clinica privată unde acesta lucra, însă mita a fost încasată pentru o intervenţie cardio-vasculară la Spitalul Judeţean.

Cazul a fost prezentat și de Marian Godină, care a precizat că persoana care a reclamat situația a menționat că suma totală solicitată de medic a fost de 10.000 lei, pentru personalul participant la operatie. Din aceasta suma a fost achitată o tranșă de 2.000 lei, iar medicul a fost ridicat în timp ce încasa diferența de 8.000 de lei. 

„Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele și să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune și i-am zis să nu cumva să dea înapoi și să aibă încredere. Nu a dat, iar azi s-a dus să dea bănuții domnului doctor. Pe hol așteptau câțiva «pacienți»care au intrat în cabinet nepoftiți, imediat după tranzacție. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conștiința în locul meu? Pe mine nu”, a scris Godină.

 

 

Medicul  a fost reținut pentru 24 de ore.

 

Exit mobile version