Brașoveanca Roxana Mînzatu (PSD) revine în Guvernul României, urmând să se ocupe de fondurile europene. Decizia de numire a ei în funcția de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 30 decembrie.
Roxana Mînzatu a fost ministru al Fondurilor Europene în anul 2019. De altfel, ea a mai ocupat funcții ce țineau fondurile europene în Guvernul României. Astfel, ea a fost consilier de integrare la Ministerul Integrării Europene (2004-2006). De asemenea, a fost numită secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (martie-septembrie 2015) şi apoi preşedinte la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (septembrie 2015-ianuarie 2016).