Site icon

“Doamna de la Școala 5” din Săcele și alți patru profesori din județul Brașov, decorați de președintele României

20 de profesori, printre care cinci din județul Brașov au fost decorați de președintele României, Klaus Iohannis, de Ziua Națională, cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler.

Din județul Brașov, distincția a fost primită de: 

În anul 2016, trei dintre elevii pregătiţi la Limba rromani – maternă, de către doamna Niculina Ancuţa Benchi au fost premiaţi la Olimpiada Internaţională de Limbă şi Creaţie Rromani – două eleve de liceu, de clasa a XI-a obţinând locul II, iar o elevă de clasa a VII-a de la Ormeniş, o menţiune. Potrivit datelor din arhiva Ministerului Educaţiei, Niculina-Ancuţa Benchi a devenit titular pe patru ani, pe postul de profesor de limba rromani, la Şcoala gimnazială din Ormeniş, în urma unui concurs din 2018, iar în timpul pandemiei s-a remarcat prin activitatea sa didactică, adaptată elevilor din comunitatea sa.

El predă Matematica la Colegiul Naţional “Andrei Şaguna” şi este recunoscut pentru rezultatele bune pe care le-a avut cu elevii săi la concursurile naţionale dar şi pentru faptul că două treimi dintre elevii săi ajung să fe admişi la universităţi din Anglia, Elveţia sau Olanda. 

Cătălin Ciupală, profesor Merito 2000, este cunoscut şi pentru metodele inovative de predare la care recurge.

Ea predă Limba şi literatura română la liceul din Victoria, iar ca disciplină secundară este specializată în Limba franceză. 

“Acum un an mă întrebam ce se poate întâmpla după ce un om își vede visul împlinit, pentru că o educație digitalizată este visul meu.
Credința în tine, credința că poți schimba cu adevărat ceva, credința că nu contează de unde ești, unde predai, ci contează că ai mers la catedră cu gândul că, prin ceea ce faci, poți schimba în bine măcar viața unui copil deschizându-i larg fereastra către învățare. Astăzi, la 1 Decembrie, sărbătoresc cei 18 ani la catedră cu gândul că abia acum începe adevărata trudă pentru o școală a învățării, o școală pentru fiecare copil. Vă mulțumesc celor care ați crezut și credeți în mine !”, a fost mesajul Andei Silea. 

 

Florentina Simin-Tituleac, căreia cei mici, dar și părinții lor îi spun simplu “doamna” este învăţătoare la Şcoala Gimnazială nr. 5 din cartierul Gârcini din Săcele, unitate de învățământ în care cei mai mulți dintre elevi provin din familii defavorizate. 

De altfel, după ce a primit din partea președintelui României, Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de „Cavaler”, “doamna” a declarat că “sunt mândră că predau la Școala 5, unde trebuie să arăți zilnic că și aici se poate”.  

Este unul dintre liderii comunității Aspire Teachers şi pe lângă postul de învăţătoare de la Liceul Andrei Mureşanu, pe care l-a absolvit în urmă cu 27 de ani, ține ore opționale la gimnaziu și la clase de nivel liceal, este mentor de practică pentru elevii de liceu de la profilul pedagogic, dar și pentru studenți la Universitatea Transilvania din Braşov. Este şi fondatorul revistei Tiuk.  

 

Președintele României, Klaus Iohannis, le-a spus profesorilor, în timpul ceremoniei de la Palatul Cotroceni că „îi susținem pe cei care văd educația ca pe o chemare”

“Faptul că ați pus vocația și efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecție s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să îi susținem pe cei care văd educația ca pe o chemare, nu ca pe o meserie”, a spus Klaus Iohannis. 

 

Exit mobile version