Site icon

Medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri” conferită Muzeului Județean de Istorie Brașov. Distincția a fost acordată de președintele României

Muzeul Județean de Istorie Brașov a primit Medalia Aniversară ,,Centenarul Marii Uniri” de la  Președintele României, cu ocazia Zilei Naționale a României, prin decretul prezidențial nr. 1137/25 noiembrie 2021.

Distincția a fost acordată „în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării și promovării memoriei evenimentelor și participanților la înfăptuirea unității naționale și a statului român modern, contribuind la apărarea și perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”. 

„Pentru instituția noastră această medalie este cumva un moment al bilanțului pentru un program de acțiuni culturale început încă din anul 2016, în cadrul proiectului de management al domnului Nicolae Pepene, autorul conceptelor și coordonator pentru aproape toate proiectele și expozițiile dedicate aniversărilor istorice din perioada 2016 – 2019”, au precizat reprezentanții muzeului brașovean.

În această perioadă Muzeul Județean de Istorie Brașov, în calitate de organizator sau partener principal, a derulat mai multe proiecte cu tematici dedicate aniversărilor centenare. De asemenea, muzeul brașovean a marcat și cel mai important eveniment al istoriei recente a Brașovului, 15 Noiembrie 1987.

Ce proiecte culturale au fost derulate de muzeu sub semnul Centenarului:

Exit mobile version