O tânără în vârsta de 28 de ani a fost găsită azi-noapte împuşcată în cap azi-noapte, într-un bloc din Brașov. Polițiștii au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, iar la fața locului a ajuns și un echipaj SMURD, care a constatat decesul. Potrivit medicilor, victima prezenta o plagă împuşcată în tâmplă, astfel că a murit pe loc.
„O persoana de sex in feminin în vărstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viata. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, maior Ciprian Sfreja.
Criminaliștii ajunși la fața locului nu s-au pronunțat deocamdată dacă dacă femeia s-a sinucis sau dacă a fost omorâtă.