Site icon

Restricții noi în Municipiul Brașov și alte 8 localități din județ, din 12 ianuarie. Incidența COVID este din nou în creștere

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis azi ca în Municipiul Brașov și alte 8 localități din județ să se aplice măsuri noi anti-COVID, conform H.G. nr. 34 din 06.01.2022 privind prelungira stării de alertă în România. În municipiul Brașov, la Ghimbav, Sânpetru, Moieciu, Cristian, Săcele, Hârseni, Râșnov și Hălchiu, incidența cazurilor de COVID-19 este în continuă creștere, trecând, de 3 la mie, respectiv de 1 la mie. 

Mai exact, numărul infectărilor constatate în cele 9 localități, în ultimele 14 zile este următorul:

“Începând cu data de 12.01.2022, ora 0:00, în unitățile administrativ-teritoriale Brașov, Ghimbav, Sânpetru, Moieciu, Cristian, Săcele, Hârseni, Râșnov și Hălchiu se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr. 34 din 06.01.2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 08 ianuarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, corespunzătoare ratei de incidență pentru fiecare unitate administrativ teritorială. În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 la nivelul unităților administrativ-teritoriale Brașov, Ghimbav, Sânpetru, Moieciu, Cristian, Săcele, Hârseni, Râșnov și Hălchiu, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată, la finalul perioadei menționate în art. 10 din prezenta hotărâre.”, se arată în documentul aprobat de CJSU Braşov.  

Printre măsurile impuse la o incidență mai mare de 3/1000 sunt: 

Printre măsurile impuse la o incidență mai mare de 1/1000 sunt:

Lista completă a măsurilor stabilită prin HG nr. 34/06.01.2022 o regăsiți AICI.

Exit mobile version