Depozitarea ilegală a deșeurilor este una dintre problemele vechi ale municipiului Codlea, iar până autoritățile locale nu au găsit o soluție pentru a limita fenomenul. A fost încercată soluția camerelor de monitorizare, dar cei care aruncau deșeurile le identificau și duceau gunoiul în altă parte. Acum, Poliția Locală din Codlea are un nou plan, acesta fiind anunțat joi, în timpul dezbaterii publice a municipiului.
„Avem în plan să montăm camere spion. Nimeni nu va ști că filmează. De asemenea, avem în plan să accesăm fonduri europene pentru achiziția a una sau două drone, setate astfel încât să identifice zonele unde se aruncă deșeurile”, a declarat șeful Poliției Locale Codlea, Romeo Dobre.
Acesta a avertizat că dacă la nivel național nu se vor lua măsuri rapide și ferme „România riscă să devină lada de gunoi Europei. Traficul de deșeuri a devenit acum mai profitabil decât cel de droguri sau cel de persoane”.