Site icon

Femeie reţinută după ce a furat dintr-un magazin din Braşov

Polițiști din cadrul Secție4i 5 Poliție Brașov fac cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, după ce marţi, 15 fbruarie au intervenit pentru a identifica o femeie ce a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin.          

“În jurul orei 12,40, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale din municipiul Brașov cu privire la faptul că o persoană necunoscută, de sex feminin, ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul societății, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora. În continuarea activităților procedurale desfășurate în cauză, polițiștii au identificat persoana ca fiind o femeie , în vârstă de 27 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov”, a precizat IPJ Braşov.  

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. 

Exit mobile version