FOTO. România a înregistrat cea mai bună performanţă la această ediţie a JO de iarnă de la Beijing

Echipa României de sanie, formată din Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Marian Gîtlan, Darius Șerban și antrenorii Radu Teodor și Ioan Apostol, a înregistrat ieri cea mai bună performanţă a unui competitor român la această ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing: locul 9. 

 

 

România a fost înregistrată cu timpul de cumulat 3 min 07 sec 692/1000, încheind la 4 sec 286/1000 de învingători, dar devansând Cehia, Ucraina, China şi Coreea de Sud, în timp ce Slovacia nu a completat proba.

„Maturitatea și experiența Ralucăi și a lui Valentin, au fost dublate de tinerețea și dezinvoltura lui Marian și a lui Darius. În spatele lor au fost plini de calm și răbdare cei doi antrenori, Radu Teodor și Ioan Apostol”, a transmis COmitetul Olimpic şi Sportiv Român. 

Marian Gîtlan și Darius Șerban au terminat pe locul 14 competiția olimpică la sanie, la dublu masculin, cu o zi înainte. 

 

Proba de ştafetă pe echipe la sanie de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing a fost câştigată de echipa Germaniei

Germania, pentru care au evoluat campionii olimpici Natalie Geisenberger (simplu feminin), Johannes Ludwig (simplu masculin) şi Tobias Wendl/Tobias Arlt (dublu), a fost cronometrată cu timpul de 3 min 03 sec 406/1000, un nou record al pistei de la Yanqing.

Argintul a revenit Austriei (Madeleine Egle, Wolfgang Kindl, Thomas Steu/Lorenz Koller), la o diferenţă de 80/1000, în timp ce Letonia (Eliza Tiruma, Kristers Aparjods, Martins Bots/Roberts Plume) a cucerit bronzul, la 948/1000.

De altfel, Germania a cucerit toate cele patru titluri olimpice la sanie în China. Germania s-a impus în proba de ştafetă şi la Jocurile din 2014 (Soci) şi 2018 (PyeongChang). Dacă în Coreea de Sud componenţa echipei a fost identică, la Jocurile din Rusia la simplu masculin a concurat Felix Loch.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.