Site icon

Încă o măsură de apărare contra urşilor. Costul ei: peste 2,7 milioane de lei

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” va achiziţiona garduri electrice pe care să le instaleze în zonele critice care au de a face cu invazia urşilor. Institutul a lansat o licitaţie în valoare de 2,736 milioane lei fără TVA pentru aceste garduri electrice care vor fi montate în zona unor stâne, gospodării sau unităţi turistice din zone izolate, care până acum au fost atacate de urşi. Această măsură este una din cele cuprinse în Planul de acţiune pentru conservarea ursului brun în România, pentru care țara noastră a obținut o finanțare europeană nerambursabilă.

Planul include şi alte măsuri intens discutate până acum, precum „recensământul urşilor” sau proiectul de înființare a unui complex pentru creșterea și reabilitarea urșilor în Masivul Postăvarul. Licitația pentru achiziția gardurilor electrice a fost lansată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” în 25 februarie.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 25 martie 2022. Câştigătorul licitaţiei va avea avea la dispoziție 12 luni pentru a livra sistemele. Conform documentației disponibile pe platforma electronică de achiziții publice, vor fi achiziționate 1.140 de sisteme, care includ surse de curent, role de sârmă cu rezistență la rupere de minim 500 kg. La acestea se adaugă şi alte echipamente aferente, precum un generator de impulsuri, izolatori sau sisteme pentru poartă. Aceste garduri vor genera impulsuri de 15.000 V, iar sursele de alimentare vor fi panouri solare.

Exit mobile version