Site icon

Octogenare din Făgăraş, jefuite de două tinere, “pentru mănăstire”

Doua femei în vârstă de 81 și 83 de ani din Făgăraș au fost jefuite zilele trecute de 2 tinere care pretindeau că strâng bani pentru o mănăstire. Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că două persoane necunoscute, de sex feminin, sub pretextul că ar colecta donații pentru un lăcaș de cult, ar fi pătruns în locuințele a două femei în vârstă de 81 ani, respectiv 83 ani, situate în municipiul Făgăraș, județul Brașov, iar din interiorul acestora ar fi sustras sume de bani, în valoare totală de 2.000 lei.

În urma investigațiilor efectuate în cauză de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Făgăraș, împreună cu polițiști ai Biroului Criminalistic Făgăraș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Sibiu – Postul de Poliție Carta, au identificat și depistat persoanele bănuite de săvârșirea faptelor, acesta fiind două femei, în vârstă de 24 ani, respectiv 16 ani, ambele din județul Sibiu. Ieri, polițiștii au pus în executare 2 mandate de aducere, ulterior, în baza probatoriului administrat, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Exit mobile version