Datoriile companiilor românești din sectorul apărării vor avea datoriile la stat sterse de ANAF. Actul se referă la cele datorate până la 31 martie 2022.
Este vorba despre companiile din producția sau comerțul cu armament, muniții și material de război.
Proiect OUG stergere datorii companii din aparare – Click pentru a deschide
La cât se ridică suma cumulată a datoriilor ce vor fi șterse de ANAF
ANAF va șterge, în total, obligații fiscale de 137,2 milioane lei. Conform documentelor, acele companii nu pot achita acele datorii și conduc la creșterea plăților restante, creează instabilitate și afectează semnificativ situația economico-financiară a acestora.
Ce companii vor avea datoriile șterse
Un număr de 10 companii vor avea datoriile șterse. Printre acestea se află și Societatea Metrom SA, din Brașov, Societatea Tohan SA Zărnești, Societatea Fabrica de Pulberi Făgăraș SA și Societatea Pirochim SA din Victoria.
Motivul principal pentru care se ia această decizie este legat de întărirea capacității de apărare a României prin luarea unor măsuri urgențe de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic, astfel încât Forțele Sistemului Național de Apărare să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esențiale și siguranței statului român, precum și păentru a-și onora obligațiile asumate în calitate de stat membru UE și NATO.
Se propune menținerea unor capacități adecvate de producție militară care să permită, pe deoparte, un grad ridicat de autonomie în înzestrarea FSNA, iar pe de altă parte continuarea exporturilor în vederea amoritzării costurilor cercetării, retehnologizării și producției militare de uz propriu.