Site icon

Caz șocant la Brașov. Un băiat de 11 ani a fost găsit spânzurat în casă

O moarte șocantă a unui băiețel de doar 11 ani a pus pe jar IPJ Brașov. Miercuri seară, un băiat de 11 ani a fost găsit spânzurat în casă, însă medicii legiști au găsit urme de violență pe corpul copilului. 

Trupul neînsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, însă medicii legiști au constatat urme de violență superficiale pe corpul băiețelului. 

Principalul suspect este tatăl vitreg al băiatului, pe care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov l-au reținut pentru 24 de ore. Joi, suspectul a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventive. Magistrații brașoveni au decis să îl trimită în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile, fiind acuzat de violență în familie.

REprezentanții IPJ au declarant referitor la acest caz:

„Cu privire la aspectele solicitate vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție Brașov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor.”

Exit mobile version