Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2020 privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Actul normativ introduce un articol nou care prevede că solicitarea de înscriere în Cartea funciară, de recepţie sau avizare va putea fi depusă online prin intermediul sistemului informatic de cadastru şi carte funciară, însoţită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepţia sau avizarea.
Totodată, prin modificarea şi completarea Codului administrativ, se clarifică dreptul consilierilor locali sau judeţeni de a participa la şedinţele Consiliului local sau judeţean, cât şi la şedinţele comisiilor de specialitate ale autorităţii deliberative prin intermediul oricăror mijloace electronice, în special pe perioada stării de urgenţă, dar şi, ulterior, după încetarea acesteia.
Şedinţele Consiliului local, respectiv Consiliului judeţean, se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii membrilor în funcţie. Se consideră prezenţi la şedinţă şi consilierii care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice, prevede actul normativ.
Tot luni, şeful statului a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative.