Reprezentanţii Guvernului, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai „Code for Romania” au anunţat, vineri, lansarea unei Platformei de sprijin ce integrează iniţiativa Guvernului „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult!”, informează Agerpres, citat de G4Media.ro.
„Grupul de coordonare a asistenţei umanitare de la nivelul Cancelariei a asigurat, în toată această perioadă, dialogul la nivel strategic cu organizaţiile din societatea civilă, din perspectiva felului în care se organizează în teren, la punctele de trecere a frontierei, dar şi din perspectiva felului în care noi, ca Guvern, le putem sprijini eforturile. De asemenea, preluăm de la societatea civilă toate propunerile de măsuri de politică publică şi încercăm să deblocăm acele situaţii care apar punctual în teren, la nivel local sau central. Astfel, tot la nivelul grupului de coordonare de la nivelul Cancelariei am putut operaţionaliza numerele 112 şi 119, cu sprijinul STS, în limba ucraineană pentru refugiaţii din România şi au fost promovate măsuri de prevenire a traficului de persoane la nivelul punctelor de trecere a frontierelor. Suplimentar, asigurăm legătura cu donatori internaţionali şi cu misiuni diplomatice”, a adăugat Mădălina Sturza.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a arătat că, prin eforturile susţinute ale Cancelariei, împreună cu DSU şi reprezentanţi ai societăţii civile, vor fi operaţionalizate două platforme oficiale de management de resurse şi administrare de spaţii de cazare.
„Vorbim de platforma numită „Un acoperiş” şi cealaltă numită „Sprijin de urgenţă”. „‘Un acoperiş’ este o soluţie de identificare de spaţii de cazare pentru a ajuta migranţii care ajung în România şi au nevoie de ajutor imediat. (…) „Sprijin de urgenţă” este un sistem integrat de management al resurselor pe care societatea civilă şi persoanele fizice şi juridice le pot aduce pentru a ajuta în situaţiile critice”, a explicat Arafat.
„Code for Romania” intervine, pentru a doua oară, în sprijinul societăţii civile şi al Guvernului, în spatele acestui efort fiind o logistică enormă şi peste 600 de voluntari, a precizat reprezentantul organizaţiei, Bogdan Ivănel, care a dat detalii cu privire la componentele platformei de sprijin.
„Avem de-a face cu trei platforme care formează un ecosistem unitar, dar trei platforme foarte complexe, care în timp de pace ar fi fost dezvoltate în mai mult de 8 luni”, a arătat reprezentantul „Code for Romania”.