Primarul Brașovului a reușit miercuri contraperformanța de a nu ajunge la o întâlnire convocată tocmai de el. Mai mult decât atât, o parte dintre parlamentari au stat și l-au așteptat, pentru că primarul nu a catadicsit să le transmită că nu ajunge sau că amână ședința.
Întâlnirea convocată de Coliban era una importantă, pentru că tema era proiectul Spitalului Regional Brașov, iar pe lista invitaților erau parlamentarii de Brașov, dar și experți ai Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare.
Întâlnirea trebuia să se desfășoare miercuri, 23 martie, de la ora 17.00, numai că ieri primarul Coliban era plecat la Sibiu, la un eveniment și nu a mai reușit să se întoarcă la Brașov în timp util. În ciuda acestei încurcături însă, edilul nu a anunțat țoți invitații că nu ajunge. Așa că parlamentarii au tot așteptat întâlnirea, la ora stabilită.
Astfel, s-a ajuns chiar la o scenă ridicolă. De exemplu, deputatul liberal Gabriel Andronache a spus că nu avea cum să participe la fizic la întâlnire (anunțată cu o zi înainte) și a întrebat marți dacă poate participa online, pe Zoom.
„Mi s-a spus că este posibil. De asemenea, am fost că mi se va trimite link-ul de conectare. Nu l-am primit, dar nici nu am fost anunțat dacă va mai fi sau nu întâlnirea”, a spus deputatul miercuri, după ora 17.00, în timp ce aștepta link-ul sau măcar să i se spună că întâlnirea nu mai are loc.
Un alt parlamentar, Marian Rasaliu (PSD), a fost mai norocos. A aflat că s-a amânat întâlnirea. Dar, a spus și că nu a fost stabilită o nouă dată.
Cel mai probabil, Allen Coliban nu a fost rău-voitor.
Dar, încă o dată a demonstrat că are degeaba o armată de consilieri (care de obicei este foarte eficientă când îl “apără” de întâlnirea directă cu cetăteanul) și că Primăria pare o „căciulă” prea mare pentru el. Încă o dată a demonstrat că în situații de criză își pierde capacitatea de a lua decizii.
Reamintim că pe tema Spitalului Regional a existat de curând o altă întâlnire, convocată de prefectul Cătălin Văsii. La această întâlnire, la care au participat, printre alții Adrian Veștea și viceprimarul Sebastian Rusu, președintele Consiliului Județean s-a arătat discus să preia acest proiect și să il demareze.