Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică în această noapte de sâmbătă spre duminică. Casurile se dau se dau înainte cu o oră, adică ora 3:00 devine ora 4:00. „Dormim mai puțin”, cum se spune, iar 27 martie 2022 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.
Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.
Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Însă ora de iarnă este ora considerată standard.
Este posibil ca acesta să fie ultimul an în care se modifică ora
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, iar până în 1940 ora de vară funcționa între prima duminică din aprilie și prima duminică din octombrie. Din 1941 până în 1979, trecerea la ora de vară a fost suspendată. Ulterior, a fost reluată, iar din 1997 România trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie până în ultima duminică din octombrie.
Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi trebuit ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, numai că pandemia de covid, iar acum evenimentele din Ucraina au împiedicat realizarea acestui calendar.
Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.