Rusia a deschis, vineri, un dosar penal împotriva Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, şi a decis să o desemneze drept ”organizaţie extremistă”, după ce platforma socială şi-a schimbat regulamentul privind discursul instigator la ură pentru a permite utilizatorilor să instige la violenţă împotriva ruşilor în contextul conflictului din Ucraina, informează Reuters.
”A fost iniţiat un dosar penal… în legătură cu solicitări ilegale de crimă şi instigare la violenţă împotriva cetăţenilor Federaţiei Ruse de către angajaţii companiei americane Meta, care deţine reţelele sociale Facebook şi Instagram”, a declarat Comitetul de Investigaţii al Rusiei.
Comitetul raportează direct preşedintelui Vladimir Putin. Nu a fost imediat clar care ar putea fi consecinţele dosarului penal.
Meta nu a oferit nicio declaraţie cu privire la acest subiect, conform sursei citate.
Meta a anunţat că schimbarea temporară urmăreşte să permită forme de exprimare politică care ar încălca în mod normal regulile sale. Consiliul său de supraveghere a comunicat, vineri, că urmăreşte îndeaproape războiul din Ucraina. ”Astfel de acţiuni ale managementului companiei nu numai că formează o idee că activitatea teroristă este permisă, ci vizează incitarea la ură şi animozitate faţă de cetăţenii Federaţiei Ruse”, conform Procuratorii Generale a Rusiei.
Procuratura Rusiei a informat că a solicitat unei instanţe să recunoască Meta ca organizaţie extremistă şi să îi interzică activităţile în Rusia.
E-mailuri interne ale Meta pe care Reuters le-a analizat au arătat că Meta a permis publicarea temporară de postări care cer moartea lui Putin sau a preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko.
”Sperăm că nu este adevărat, deoarece dacă este adevărat, atunci va însemna că va trebui să existe măsurile cele mai decisive pentru a pune capăt activităţilor acestei companii”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a anunţat că potenţiala schimbare în politica Facebook este ”îngrijorătoare”.