Asociația pentru copii cu dizabilități ”Toți copiii sunt copii” a deschis la Brașov primul centru de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii, tulburări emoționale sau de neurodezvoltare.
Centrul de Recuperare ”Toți copiii sunt copii” este un centru complex de terapii cu specialiști în recuperare și reabilitare din diverse domenii, astfel încât să poată acorda suport integral copiilor cu diferite dizabilități, dar totodată să devină și o sursă de inspirație pentru părinți, profesori și personalul altor fundații sau ONG-uri.
“Povestea a început în urmă cu patru ani, pe vremea când eram angajata unei fundații suedeze, care a pus la dispoziția copiilor cu nevoi speciale un loc unde aceștia puteau beneficia de terapii gratuite. Odată cu implicarea mea în recuperarea acestor copii, am realizat câtă bucurie, satisfacție și provocări îmi aduce ceea ce am ales să fac! Ideea de a deschide un centru de activități zilnice în Brașov – orașul meu de suflet, în care m-am născut și îmi doresc să trăiesc, a venit din dorința de a le oferi copiilor cu nevoi speciale posibilitatea de a accesa mai multe terapii într-un singur loc, un loc în care aceștia să se simtă bine”, povestește Anca Anei, fondatorul Asociației “Toți copiii sunt copii”.
Noul centru de recuperare, situat în Brașov, pe strada Nicolae Titulescu, nr. 2, în incinta Carpatex, pune la dispoziţia familiilor cu copii cu dizabilități neuromotorii, tulburări emoționale sau de neurodezvoltare, o serie de programe de recuperare și organizează activități specifice care să asigure posibilitatea copiilor și tinerilor cu dizabilități de a-și stimula și dezvolta abilitățile și capacitățile fizice, mentale, sociale sau spirituale.
„În cadrul centrului micii beneficiari lucrează alături de personalul specializat în recuperarea copiilor cu nevoi speciale şi afecţiuni neuromotorii, precum şi voluntari implicaţi. Suntem convinși că toată lumea trebuie să evolueze într-un mediu stimulant, cu sprijin familial, o rețea socială, activități recreative și de îngrijire a sănătății adaptate nevoilor lor și din acest motiv, promovăm dezvoltarea întregului potențial al copiilor cu diferite dizabilități, ca membri cu drepturi depline ai societății”, spune Anca Anei.
Acreditată şi licenţiată ca Furnizor de Servicii Sociale de către Ministerul Muncii, Asociaţia pentru copii cu dizabilităţi “Toți copiii sunt copii” oferă servicii de recuperare neuromotorie acoperind un segment rămas descoperit pe zona oraşului Brașov.