Grădina Zoologică din Braşov va sărbători vineri, 1 aprilie, Ziua Internaţională a Păsărilor printr-o serie de activităţi educaţionale, dedicate în primul rând copiilor.
Activităţile, la care sunt aşteptaţi atât cei mici, cât şi părinţii şi bunicii acestora, se vor desfăşura vineri, între orele 10.00 – 16.00.
“Diversele activităţi educaţionale vă vor ajuta să aflaţi numeroase lucruri interesante despre aceste vieţuitoare – păsările, care cu zborul, cântecul şi frumuseţea lor ne încântă şi ne inspiră. Sunt sanitari ai pădurilor, împrăştie seminţe, fertilizează solul, oxigenează aerul şi contribuie la stabilizarea climei. Cea mai veche sărbătoare din calendarul mediului este Ziua Internaţională a Păsărilor, celebrată în 1 aprilie încă din anul 1906, care are la bază Convenţia pentru apărarea păsărilor, un acord care promovează principii legate de importanţa lor în ecosistemul planetei”, a transmis conducerea Grădinii Zoologice Braşov.
În lume trăiesc peste 10.000 de specii de păsări, 12% dintre acestea fiind în pericol să dispară în următorul secol, supravieţuirea lor depinzând de sprijinul pe care oamenii trebuie să-l acorde măsurilor de conservare şi de protejare a acestora, a menţionat sursa citată.